7 moduri prin care îți sabotezi vânzarea rapidă a imobilului

vânzarea rapidă a imobilului

Cumpărarea unei case sau a unui apartament a devenit o adevărată vânătoare. Cel mai bun prieten al omulului, Google, ne pune la dispoziție toate informațiile de care avem nevoie pentru a face achiziția ideală, cu condiția să știm ce căutăm și cum să o facem în mod eficient.

Așa deci, în era tehnologiei, cumparatorul se poziționează în avantaj. 

Ca vânzător, ai de-a face cu o piață competitivă și îți poți sabota vânzarea dacă te lași pradă urmatoarelor greșeli:

1. Refuzi să faci și minime reparații înaintea vânzării

sursă foto: pinterest

Cel mai rău lucru pe care îl poți face când decizi să îți scoți casa la vânzare este să lași impresia ca nu a fost bine întreținută.

Potențialii clienți se vor întreba ce alte nereguli vor descoperi pe parcurs și mai mult, în loc să se concentreze pe aspectele pozitive ale casei, vor caută defecte și nereguli.

Este o mare diferență între o casă bine întreținută și noi îmbunătățiri aduse. 

Sfatul nostru este să îți pui casa la punct înainte să o scoți la vanzare, astfel încât să fii mândru când cineva îi trece pragul.

Impactul va fi unul pozitiv și casa are toate șansele să se vândă mult mai repede.

2. Te încăpățânezi să nu angajezi un fotograf profesionist

sursă foto: pinterest

Cine vrea să cumpere nu se uită la calitatea fotografiilor! Asta poate fi o gândire care îți ține casa mult timp pe piață. Din noianul de oferte, ies în evidență cele care plac ochiului.

Nu toată lumea știe exact ceea ce vrea, nu toți au timp să vizioneze o mulțime de case și apartamente. 

O fotografie reușită, făcută de un fotograf profesionist, scoate în evidență calitățile imobilului și te motivează să îți dorești să programezi o vizită. 

Un fotograf îți poate oferi câteva sfaturi despre cum să scapi de supraaglomerarea obiectelor din încăpere pentru ca atmosfera din casă să fie proaspătă și aerisită.

3. Ești de față când este prezentată casa 

Potențialii cumpărători trebuie să se imagineze pe ei locuind în acea casă.

Dacă proprietarul este acasă în momentul prezentării imobilului poate fi un inconvenient. 

Ai incredere în agentul imobiliar, lasă-l să prezinte singur casa. 

O vânzare nu înseamnă o înșiruire de calități ale casei.

Un consultant imobiliar abil stabilește o conexiune cu potențialul cumparator și îi comunica informațiile în mod eficient.

4. Ascunzi anumite probleme pe care știi că le are casa

Încrederea între cumpărător și vânzător este un element de bază într-o tranzacție. Onestitatea e întotdeauna apreciată, fii transparent, informează cumparatorul cu privire la neregulile pe care le știi, fie că e vorba de vecini gălăgioși sau probleme legate de casă. Orice se poate negocia pentru ca tranzacția să fie win-win.

5. Nu apelezi la serviciile unei agenții imobiliare

De ce să plătești o agenție imobiliară când și tu poți pune anunțuri pe internet?

Pentru că anunțul e primul pas, negocierea cu clientul și vanzarea propriu zisă e partea cea mai grea. 

Nu degeaba profesioniștii în domeniu participă la cursuri de perfecționare, învată tehnici de vânzare și comunicare sau investesc în cărti. Să fii consultant imobiliar este o profesie, nu un hobby. 

Statisticile demonstrează că persoanele care aleg să-și vândă singure proprietățile, fără ajutorul unui profesionist, pierd bani și timp.

6. Interiorul casei sau curtea nu au un aspect primitor

Cumpărăm ghidați de emoții. Nu cumpărăm pentru că avem nevoie de ceva ci cumpărăm pentru ca ne dă o stare de fericire. 

Ceva din interiorul nostru a rezonat cu ce am văzut și trebuie să-l cumpărăm. Poate fi armonia culorilor, ambianța casei, lumina, mirosul, toate ne conving că acesta este locul în care ne simțim bine și ne putem vizualiza viața în acel loc.

Sfatul nostru este să nu-ți lași lucrurile în dezordine, aranjează casa și curtea astfel încât potențialii cumparatori să aibă sentimentul unui viitor cămin.

7. Prezența animalelor de casă în momentul vizionării

sursă foto: pinterest

Animalele de casă sunt un subiect delicat. Iubim animalele dar unii oameni suferă de alergii sau fobii.

Dacă ești fericitul posesor al unui animal de casă fie că e pisică, câine, iguană sau porcușor de guineea, sfatul nostru este să nu-l lași în casă în momentul vizionării.

Oricât de inofensive ți se poate părea ție, nici un agent nu vrea să pună în pericol viața clientului său.

Ești pregătit să-ți vinzi locuința? Programează o evaluare gratuită cu unul din colegii noștri.

www.livingvision.ro

0743 119 460

Alătură-te discuției

Compare listings

Comparaţie