Ce trebuie sa stii despre creditul ipotecar

Stim ca romanului ii sade bine la casa lui. Ne place sa fim proprietari, spre deosebire de restul popoarelor din UE. Si nu mandria de a avea propriul apartament sau casa ne motiveaza sa accesam un credit ipotecar, cat siguranta unui camin.

E posibil sa fie si influenta parintilor nostri, pentru care un om asezat la casa lui e un om implinit. Dar daca simtul proprietatii l-am dobandit de la parinti, educatia financiara, despre care auzim des in ultimul timp, ne lipseste cu desavarsire.


Un credit ipotecar se poate intinde de la 25 pana la 30 de ani, asa deci, o analiza aprofundata a tuturor ofertelor e necesara, cand e vorba de banii tai.


Vei vedea ca sunt mai multe banci cu tot atat de multe oferte, mai multe decat poti numara pe degete. La prima vedere, s-ar parea ca toate vand acelasi lucru, dar fiecare detaliu face diferenta, mai ales pe termen lung. Iar banii tai sunt cei mai importanti iar o rata lunara care nu-ti va crea surprize este exact confortul de care ai nevoie.


Iata o parte din documentatia de care ai nevoie:

Creditele ipotecare sunt credite nominalizate cu garantie reala, imobiliara. Exista posibilitatea de a alege intre a cumpara o locuinta, o casa de vacanta sau un teren. Suma maxima acordata  se calculeaza in functie de profilul clientului, dar si de valoarea imobilului ce urmeaza a fi achizitionat. Banii au o destinatie exacta si sunt utilizati de catre client doar in scopul achizitionarii imobilului dorit. Suma acordata de banca reprezinta un anumit procent din valoarea evaluata a imobilului, diferenta reprezentand avansul ce va trebui sa il detina clientul.

 
Caracteristici:

  • Destinatarii creditului: persoane fizice salariate, pensionari, persoane fizice autorizate/ liber profesionisti, persoane fizice care obtin venituri din chirii, drepturi de autor sau venituri din strainatate, patroni care au carte de munca la firma proprie si angajati ai multinationalelor care obtin venituri prin microintreprinderi proprii;
  • Veniturile pot fi din urmatoarele surse: contracte individuale de munca, pensii, profesii liberale (avocati, contabili, doctori, notari publici, etc), din drepturi de autor, din chirii, din indemnizatii de conducere sau de cenzori;
  • Suma maxima acordata: in functie de venit, dar nu mai mult de 85% din pretul imobilului achizitionat;
  • Moneda creditului: LEI
  • Comisioane: 0% (analiza dosar); 0% (administrare lunar);
  • Timp de aprobare: 2 zile aprobare financiara, 2 saptamnai aprobare finala;
  • Avans: minim 15%;
  • Perioada de acordare:  pana la 30 ani;
  • D.A.E: începând de la 3,75%

Conditii:

  • Venit: minim 2.000 LEI;
  • Vechime la actualul loc de munca: minim 3 luni;
  • Varsta: min. 18 ani – max. 70 ani;
  • Documente solicitate: doar CI, pentru salariati;
  • Garantii: imobilul achizitionat prin credit (apartament, casa, teren, spatiu comercial);

Creditele ipotecare nu trebuie sa fie complicate. Asigura-te ca lucrezi cu un agent imobiliar cu experienta si un broker care te sustine in tot procesul de cumparare a locuintei. Brokerul nostru, Vali, te ajuta cu documentatia necesara, iar impreuna alegeti banca si oferta potrivita.

Programeaza-te din timp, nu lasa oportunitatile sa-ti scape!

Tel: 0760 891 241

Alătură-te discuției

Compare listings

Comparaţie