Andra este mamă a două adolescente minunate, iubită, învățătoare cu normă întreagă și un membru valoros al echipei Living Vision.
Și-a dorit un al doilea job pentru a folosi timpul în beneficiul ei și pentru a-și testa limitele.
Nu a crezut în magnetismul ei sau în abilitățile de negociator până când viața i-a demonstrat total opusul.
Firea optimistă, energică și dorința de a transforma orice provocare într-o oportunitate i-au deschis un nou drum în viață: domeniul imobiliar, iar de-atunci, prin multă muncă și perseverență, Andra este un consultant imobiliar de top.
De ce un al doilea loc de muncă? Care este motivația din spatele acestei decizii?
Motivul din spatele celui de-al doilea job este dorința de a face ceva nou. Cochetam cu ideea unui nou job și am avut această ocazie de la debutul pandemiei. Am avut un timp de respiro și mi-am dat șansa de a încerca ceva total nou.
Cum ai ajuns să colaborezi cu Living Vision?
Inițiatorii parteneriatului meu cu Living Vision au fost fondatorii companiei, Mihai Petian și Denisa Stănilă.
Am ales imobiliarele mai mult ca pe o provocare, din curiozitate, cu toate ca n-aș fi crezut vreodată că pot lucra în vânzări.
Totul a pornit de la o întâlnire cu Mihai si Denisa unde discutam despre Living Vision și încet, încet am fost atrasă de acest domeniu, recunosc, intimidant la inceput.
Urma vacanța de vară iar eu intram în concediu și ca să fructific timpul, am decis să mi-l dedic învățării unui lucru nou și așa am ajuns la Living Vision.
Care a fost cea mai mare provocare în cariera de consultant imobiliar?
Cea mai mare provocare este să descopăr cea mai bună variantă pentru clientul meu, ce i se potrivește cel mai bine.
Majoritatea nu știe ce vrea, puțini vin direct cu “ lecțiile învățate” și să le înțeleg stilul de viață, prioritățile, plus constrângerile unui buget reprezintă cea mai mare provocare.
Este o profesie bănoasă?
Da, este o profesie bănoasă, însă este nevoie de multă pregătire în prealabil pentru că venitul nu este constant și banii trebuie gestionati foarte bine.
În imobiliare există perioade foarte productive și mai puțin productive, precum anotimpurile. Iarna este o perioada slăbuță, din punct de vedere financiar, dar e bună pentru studiu de perfecționare, cercetare a pieței- sunt lunile în care plantezi, uzi semințele astfel ca în lunile fructoase să culegi roadele.
În general, este vorba de un echilibru în gestionarea banilor, astfel încât să fii protejat tot anul și de ce nu, să ajungi să faci investiții profitabile, astfel încât să ajungă banii să lucreze pentru tine.
La Living Vision sunteți o echipa faină. Care a fost cel mai de preț sfat pe care l-ai primit din partea unui coleg?
Cel mai bun sfat a fost : să pun preț pe timpul meu. Să nu mai irosesc timpul fără sens sau dacă se întâmplă, să o fac pentru un venit pe măsură- adică, să-mi prețuiesc timpul, munca și pe mine.
Ai fost omul anului, în ultimele luni ai ieșit pe locul I în topul tranzacțiilor la Living Vision. Ne poți dezvălui câteva din secretele succesului tău? Strategii de marketing, tehnici de vânzare sau comunicare pe care le aplici?
La Living Vision am conștientizat capacitatea mea de a comunica ușor cu oamenii și de a empatiza cu ei, abilități care rezultă din experiența mea profesională, anume, lucrul cu copiii.
Copiii mi-au dezvoltat inteligența emoțională și acum descopăr că reușesc să mă conectez destul de repede cu oamenii, să le înțeleg nevoile și să creez relații frumoase cu ei. Mă bucur pentru acest lucru și mă simt recunoscătoare.
În ultimii ani am ales calea dezvoltării personale. Am început pe acest drum ca să mă dezvolt ca om, ca părinte și mai apoi, ca profesor. Am urmat diverse cursuri, am asimilat tehnici de dezvoltare personală, am citit cărți și mi-am dat seama că totul are la bază stima de sine.
Așa am început să lucrez la stima mea de sine care la început, nu a fost prea ridicată.
În imobiliare caut să mă perfecționez zilnic, citesc, ascult webinarii, urmaresc video-uri pe Youtube, fac coaching cu cineva, particip la cursuri pentru că în fiecare zi e ceva nou de învățat.
Ca și secrete profesionale aș zice rutina sănătoasă, faptul că sunt constantă, iubesc ceea ce fac, mă dedic trup și suflet pentru ca clientul meu să obțină ceea ce-și doreste.
Sunt o persoană transparentă, un alt criteriu de bază al succesului este transparența și încerc să învăț din fiecare experiență, fie ea bună sau mai puțin plăcută.
Mereu îmi pun întrebări și analizez fiecare împrejurare în parte. Dacă o situație a decurs bine încerc să văd ce anume a funcționat și ce strategii au dat roade. Când ceva nu a decurs bine încerc să aflu ce anume a îngreunat situația.
Intuiția te ajută în relația cu clientul?
Da, cred în intuiția mea și nu îmi amintesc să ma fi înșelat vreodată.
Este un domeniu potrivit pentru femei, ți-ai încuraja prietenele sau fiicele să urmeze o carieră în imobiliare?
Consider că este un domeniu potrivit dacă ceea ce faci îți place. Recunosc că nu este ușor, nu știu dacă aș recomanda mai departe pentru că presupune foarte multă muncă și mult timp. În plus, vorba aceea, dormi și te trezești cu tranzacțiile în gând și e destul de dificil să te relaxezi în momente de respiro.
Totuși, dacă o persoană apropiată și-ar dori să urmeze o carieră în imobiliare aș sprijini-o, însă cu un avertisment, că începutul nu este ușor, dar pe măsură ce trece timpul, culegi roadele, devine mai ușor, primești recomandări și nu mai e nevoie de munca asiduă de la început.
Ce sfat ai oferi unui consultant imobiliar la început de drum?
Să fie transparent, să privească către dorințele și nevoile clientului dar să nu uite de el însuși.
Care este locul preferat din casa ta?
La cât de puțin reușesc să stau acasă, aș zice că locul meu preferat este acasă, toată casa.
Mă relaxez, egal, că sunt cu fetele în camerele lor, că gătim în bucătărie sau că stăm în living și ne uităm la un film, citim sau povestim.